Category: Revista Presei

  • Vreme schimbătoare în întreaga ţară pe parcursul săptămânii viitoare. Răcire accentuată după 21 aprilie şi ploi în majoritatea regiunilor

    Vreme schimbătoare în întreaga ţară pe parcursul săptămânii viitoare. Răcire accentuată după 21 aprilie şi ploi în majoritatea regiunilor

    Home – Homepage – Vreme schimbătoare în întreaga ţară pe parcursul săptămânii viitoare. Răcire accentuată după 21 aprilie şi ploi în majoritatea regiunilor

    Ploile vor cuprinde majoritatea regiunilor după 20 aprilie, iar local se vor acumula cantităţi mai importante de apă. La munte vor predomina precipitaţiile mixte şi ninsorile la altitudini mari, iar vântul va avea intensificări temporare în mai multe zone ale ţării. Spre finalul intervalului, temperaturile vor începe să crească uşor, apropiindu-se de mediile climatologice specifice perioadei.

    Astfel, în perioada 19 aprilie, ora 9:00 – 20 aprilie, ora 9:00, în ţară, valorile termice se vor situa uşor peste cele specifice datei în majoritatea zonelor. Cerul va fi variabil, cu înnorări şi izolat averse slabe pe parcursul zilei în sudul, estul şi centrul ţării, precum şi la munte. Noaptea va ploua local în Crişana, Maramureş şi nord-vestul Transilvaniei şi pe arii restrânse în Banat şi nordul Moldovei. În zona montană înaltă trecător vor fi precipitaţii mixte. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări ziua la altitudini mari la munte şi pe alocuri în regiunile estice. Temperaturile maxime se vor încadra între 14 şi 24 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -1 grad în depresiunile din estul Transilvaniei (unde pe alocuri se va produce brumă) şi 10 grade în regiunile vestice şi pe litoral. Izolat dimineaţa şi noaptea se va forma ceaţă.

    Continuarea poate fi accesată aici: Economica.net

  • IEFTINIRE RECORD în benzinării, azi. Carburanții s-au ieftinit de două ori în aceeași zi, cât costă acum benzina și motorina

    IEFTINIRE RECORD în benzinării, azi. Carburanții s-au ieftinit de două ori în aceeași zi, cât costă acum benzina și motorina

    Home – Companii – IEFTINIRE RECORD în benzinării, azi. Carburanții s-au ieftinit de două ori în aceeași zi, cât costă acum benzina și motorina

    Petrom vinde în după -amiaza zilei de sâmbătă benzina standard cu 8,07 lei pe litru și motorina standard cu 8,63 lei pe litru, potrivit prețurilor observate de noi la benzinăriile din vestul capitalei folosind aplicația Consiliului Concurenței.

    Astfel, în această după amiază, Petrom, liderul pieței de distribuție a carburanților, a ieftinit din nou benzina cu 10 de bani pe litru și motorina cu 30 de bani pe litru. Asta după ce, la miezul nopții, a ieftinit benzina cu 20 de bani pe litru și motorina cu 35 de bani pe litru.

    Continuarea poate fi accesată aici: Economica.net

  • Vreme instabilă până diseară: ploi torențiale, vânt puternic și grindină în unele regiuni. Ce anunță ANM pentru zilele următoare

    Vreme instabilă până diseară: ploi torențiale, vânt puternic și grindină în unele regiuni. Ce anunță ANM pentru zilele următoare

    Meteorologii au anunțat instabilitate atmosferică accentuată, sâmbătă, în mai multe regiuni ale ţării, unde se vor înregistra ploi cu caracter torenţial şi descărcări electrice. În plus, vântul va sufla cu putere.

    Potrivit ANM , până sâmbătă, la ora 20:00, în centrul, sudul şi estul teritoriului, instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată şi vor fi perioade cu averse, însoţite pe arii restrânse de descărcări electrice.

    „Ploile vor avea şi caracter torenţial, astfel în intervale scurte de timp, local se vor acumula cantităţi de apă de 15…20 l/mp şi pe arii restrânse de peste 25 l/mp”, a transmis ANM.

    Continuarea poate fi accesată aici: Digi24

  • Minivacanța de 1 Mai 2026: Câte zile libere au elevii și angajații din România

    Minivacanța de 1 Mai 2026: Câte zile libere au elevii și angajații din România

    Minivacanța de 1 Mai 2026 aduce pentru milioane de români un nou prilej de pauză, la doar câteva săptămâni după perioada liberă de Paște. În acest an, Ziua Muncii este marcată vineri, ceea ce creează automat un weekend prelungit și oportunitatea unei scurte escapade de primăvară.

    Angajații din România beneficiază de 17 zile libere, dintre care 12 sunt în cursul săptămânii, fapt care creează mai multe oportunități pentru minivacanțe de-a lungul anului.

    Data de 1 Mai este recunoscută drept Ziua Muncii și este inclusă în lista sărbătorilor legale din România. Aceasta marchează, la nivel internațional, lupta pentru drepturile angajaților și pentru condiții mai bune de muncă, fiind celebrată în majoritatea statelor europene.

    Continuarea poate fi accesată aici: Digi24

  • EXCLUSIV O nouă simulare a examenelor din Evaluarea Națională 2026, concepută pentru elevii de clasa a VIII-a care nu au participat la cea de luna trecută, începe din 27 aprilie – surse

    EXCLUSIV O nouă simulare a examenelor din Evaluarea Națională 2026, concepută pentru elevii de clasa a VIII-a care nu au participat la cea de luna trecută, începe din 27 aprilie – surse

    Ministerul va modifica Ordinul nr. 6058/2025 privind organizarea și desfășurarea Evaluării Naționale 2026, introducând posibilitatea organizării unei sesiuni suplimentare de simulare, la solicitarea unităților de învățământ.

    Conform surselor Edupedu.ro, școlile care nu au organizat simularea Evaluării Naționale pentru elevii de clasa a VIII-a pot solicita organizarea unei sesiuni speciale în intervalul aprilie-mai 2026.

    Măsura vine ca o soluție pentru elevii care nu au avut ocazia să participe la simularea desfășurată anterior, în perioada 16-30 martie 2026, după cum se arată în proiectul de ordin de ministru consultat de Edupedu.ro.

    Continuarea poate fi accesată aici: Edupedu

  • Ieftiniri majore la carburanți în stațiile Rompetrol, Lukoil și MOL. Situație rar întâlnită în România, cât costă acum benzina și motorina

    Ieftiniri majore la carburanți în stațiile Rompetrol, Lukoil și MOL. Situație rar întâlnită în România, cât costă acum benzina și motorina

    Home – Companii – Ieftiniri majore la carburanți în stațiile Rompetrol, Lukoil și MOL. Situație rar întâlnită în România, cât costă acum benzina și motorina

    Lanțurile de benzinării Rompetrol MOL și Lukoil au coborât semnificativ prețurile la carburanți, potrivit datelor din aplicația dedicată Monitorul Prețurilor a Consiliului Concurenței, după ce ieri, Petrom, liderul pieței, a ieftinit destul de agresiv carburanții, ca urmare a scăderii cotațiilor internaționale la produse petroliere.

    Astfel, Rompetrol a coborât cu 27 de bani pe litru prețul la motorina standard, care a ajuns la 9,37 lei pe litru la stațiile din vestul Capitalei observate de noi. De altfel, după ultimele ieftiniri, acest preț, de 9,37 lei pe litru la motorina standard, este și în benzinăriile MOL și în cele Lukoil și în cele OMV (ultimul lanț este administrat de Petrom).

    Continuarea poate fi accesată aici: Economica.net

  • Meteorologii anunță cum va fi vremea în minivacanța de 1 Mai. Estimări pentru următoarele patru săptămâni

    Meteorologii anunță cum va fi vremea în minivacanța de 1 Mai. Estimări pentru următoarele patru săptămâni

    Meteorologii prognozează temperaturi mai ridicate decât de obicei în perioada minivacanței de 1 Mai, conform estimărilor ANM pentru următoarele patru săptămâni. Prima săptămână a intervalului va fi caracterizată de ploi în toată țara.

    Temperatura medie a aerului va avea valori uşor mai ridicate decât cele specifice pentru această perioadă la nivelul întregii ţări, dar mai ales în regiunile vestice, nord-vestice şi centrale.

    Regimul pluviometric va fi uşor deficitar în regiunile estice şi vestice, în timp ce în restul teritoriului va fi apropiat de cel normal pentru această săptămână.

    Continuarea poate fi accesată aici: Digi24

  • Admitere liceu 2026. Model de cerere de înscriere pentru testarea la limba străină, publicat de Inspectoratul Școlar al Municipiului București – document / Elevii de clasa a VIII-a se înscriu în zilele de 13, 14 și 15 mai

    Admitere liceu 2026. Model de cerere de înscriere pentru testarea la limba străină, publicat de Inspectoratul Școlar al Municipiului București – document / Elevii de clasa a VIII-a se înscriu în zilele de 13, 14 și 15 mai

    Conform ISMB, cererea de înscriere pentru susținerea probei de verificare a cunoștințelor de limba modernă va fi însoțită de următoarele documente:

    În perioada 11-12 mai, școlile de proveniență eliberează sau transmit elevilor și părinților anexele la fișa de înscriere . Aceste documente sunt necesare pentru că elevii să se poată înscrie la centrul de examen unde se susține proba de limba sau probele de aptitudini. Anexa este emisă de secretariat și trebuie dusă la centrul respectiv, conform calendarului.

    a)  Proba scrisă , pentru care se acordă un punctaj de maximum 70 de puncte, din care 10 puncte din oficiu;

    Continuarea poate fi accesată aici: Edupedu

  • Autostrada A8 Tg Neamț – Iași – Ungheni: Umbrărescu, primul loc pe tronsonul 1 la reevaluarea ofertelor – surse

    Autostrada A8 Tg Neamț – Iași – Ungheni: Umbrărescu, primul loc pe tronsonul 1 la reevaluarea ofertelor – surse

    Home – Companii – Autostrada A8 Tg Neamț – Iași – Ungheni: Umbrărescu, primul loc pe tronsonul 1 la reevaluarea ofertelor – surse

    Reevaluarea ofertelor pentru contractul estimat la aproape un miliard de euro a avut loc după ce contestația UMB a fost admisă luna trecută în instanță.

    În decembrie 2025, Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) respinsese , pe fond, contestația depusă de UMB la contractul pentru proiectarea și execuția tronsonului 1 al Autostrăzii A8 Târgu Neamț (Moțca) – Iași – Ungheni, anunța atunci Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR).

    Continuarea poate fi accesată aici: Economica.net

  • Admitere liceu 2026. Elevii de clasa a VIII-a se înscriu în zilele de 13, 14 și 15 mai pentru testările de limbă străină și pentru susținerea probelor de aptitudini – calendarul complet

    Admitere liceu 2026. Elevii de clasa a VIII-a se înscriu în zilele de 13, 14 și 15 mai pentru testările de limbă străină și pentru susținerea probelor de aptitudini – calendarul complet

    În perioada 11-12 mai, școlile de proveniență eliberează sau transmit elevilor și părinților anexele la fișa de înscriere . Aceste documente sunt necesare pentru că elevii să se poată înscrie la centrul de examen unde se susține proba de limba sau probele de aptitudini. Anexa este emisă de secretariat și trebuie dusă la centrul respectiv, conform calendarului.

    Ordinul ministrului educației și cercetării nr. 6.060/2025 a aprobat, printre altele, și metodologia de recunoaștere și echivalare pentru proba de verificare a cunoștințelor de limba modernă, precum și desfășurarea acestei probe. În metodologie se arată că liceele care au clase clase sau grupe cu predare a unei limbi moderne în regim bilingv vor organiza, pentru admiterea în clasa a IX-a la aceste clase, o probă de verificare a cunoștințelor la limba modernă.

    a) Proba scrisă , pentru care se acordă un punctaj de maximum 70 de puncte, din care 10 puncte din oficiu;

    Continuarea poate fi accesată aici: Edupedu