Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, prognoza pentru următoarele două săptămâni, în intervalul 20 aprilie – 3 mai. Astfel, meteorologii anunță o răcire a vremii în primele zile, cu temperaturi mai scăzute decât normalul perioadei și nopți reci, urmată de o încălzire treptată. Precipitațiile vor fi prezente la începutul intervalului și din nou după 27 aprilie, iar la munte sunt așteptate și precipitații mixte, inclusiv lapoviță și ninsoare.
Până în 23 aprilie, tendința va fi de răcire, astfel valorile termice vor caracteriza o vreme rece îndeosebi pe timpul nopților și dimineților, media temperaturilor maxime urmând a oscila între 14 și 16 grade, iar minimele vor coborî până spre 2 grade. În 24 și 25 aprilie se va încălzi ușor, însă în perioada 26 – 28 aprilie ar fi posibilă o nouă scădere a valorilor de temperatură spre valori de 16 grade pe timpul zilei și 4 grade noaptea.
La finalul lunii aprilie și începutul lunii mai prezenta estimare indică o creștere a temperaturii, atât în privința valorilor maxime ce se vor situa în jurul a 20 de grade, cât și în cazul minimelor, ce vor atinge 6…8 grade. Precipitații slabe cantitativ se vor semnala în primele zile ale acestei săptămâni (20, 21 și posibil în 22 aprilie), dar intervale cu precipitații sunt prognozate și după data de 27 aprilie.
Continuarea poate fi accesată aici: Digi24

Leave a Reply