Joi și vineri, profesorii cu note de cel puțin 7 pot solicita prelungirea contractului de muncă. Cererile se depun la școală – calendarul oficial

Până pe 27 aprilie, consiliile de administrație ale școlilor comunică inspectoratului școlar și cadrelor didactice acordul de principiu/refuzul privind prelungirea duratei contractului individual de muncă pe perioadă determinată în anul şcolar 2026-2027.

Conform metodologiei-cadru de mobilitate, posturile rămase vacante/rezervate după derularea etapelor de mobilitate anterioare se ocupă cu prioritate de cadrele didactice care beneficiază de prelungirea duratei contractelor individuale de muncă.

„Art. 63 – „(1) Posturile didactice/catedrele rămase vacante/rezervate după derularea etapelor de mobilitate anterioare se ocupă cu prioritate de cadrele didactice care beneficiază de prelungirea duratei contractelor individuale de muncă, în anul şcolar 2026-2027, care au dobândit cel puţin definitivarea în învăţământ, în baza notei/mediei de repartizare minimum 7 (şapte) obţinute la concursurile naţionale , sesiunile 2025 şi/sau 2024, respectiv 2025, 2024, 2023 şi/sau 2022 pentru învăţători, profesori pentru învăţământ primar şi absolvenţi ai colegiilor universitare de institutori, iar ulterior nu au obținut note sub 5 (cinci) la proba scrisă în cadrul următoarelor concursuri naţionale în specialitatea postului didactic/catedrei solicitat(e), care respectă cumulativ şi celelalte condiţii prevăzute la art. 4 alin. (16) şi (18), respectiv la art. 4 alin. (17) şi (18) pentru învăţători/profesori pentru învăţământul primar, cu acordul consiliilor de administraţie ale unităţilor de învăţământ/CJRAE/CMBRAE, după caz.”

Continuarea poate fi accesată aici: Edupedu

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *